Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Spanish ES

Cum se manifestă anxietatea de separare la copii şi ce ar trebui să facem

bzadmin Echipa asked 3 luni ago

Cum se manifestă anxietatea de separare la copii şi ce ar trebui să facem

Vă invit să reflectăm asupra impactului pe care ȋl are anxietatea de separare la copii, un fenomen experimentat la un moment dat de fiecare dintre noi părinții: lacrimi, plânsete şi multă supărare din partea copilului, atunci când ne-am ȋndepărtat de el, chiar şi pentru puţin timp. Este normal ataşamentul copilului faţă de persoana care ȋl ȋngrijeşte şi, de aceea, lipsa acestora devine pentru el motiv de anxietate cu influenţe vizibile ȋn plan somatic, psihologic şi comportamental.

 

Ȋn funcţie de tipul de personalitate pe care ȋl au, unii copii pot să somatizeze sentimentele de frică, furie şi teamă sub forma durerilor de cap, de stomac sau alţi copii se vor manifesta prin plâns excesiv, agresivitate sau irascibilitate.

 

Cel mai trist este faptul că, de multe ori, părinţii ȋntăresc această teamă, fără a fi conştienţi de consecinţele pe care le are asupra dezvoltării celor mici. Unii părinţi ȋncep şi ei să plângă când ȋl vede pe copil că se tăvăleşte pe jos ţipând că nu doreşte despărţirea sau alţii le spun expresii de genul: „eşti fată/băiat mare”, „nu te mai smiorcăi ca un bebeluş”, „dacă nu ȋncetezi, nu o să te mai duc niciodată la locul de joacă”. Nu le acceptă frică şi nu le spune că ȋi ȋnţelege. Lipsa rezistenţei la câteva astfel de episoade va declanşa reacţii similare la orice plecare, cu stări emoţionale mult mai intense şi cu regres emoţional din partea copiilor. Ȋntotdeauna trebuie să-i daţi copilului mici sarcini ȋnainte de a pleca, spune-i ȋntotdeauna când te ȋntorci şi respectă-ţi promisiunea făcută, menţine un program de somn şi de mâncare adecvat şi  rămâi ferm pe poziţii.

 

Ȋn jurul vârstei de 6-8 luni apar primele momente de anxietate când bebeluşii conştientizează că mama şi tata pleacă, ȋnsă nu ȋşi pot da seama când se ȋntorc.

Toţi copii sunt anxioşi la un moment dat. Anxietatea la copii este una normală ȋn anumite puncte ale dezvoltării. Copiii au temeri pe termen scurt legate de ȋntuneric, furtună, animale sau persoane străine. Dacă anxietatea este prelungită, atunci vorbim despre anxietate la copil.

 

De aceea, de când sunt bebeluşi trebuie să fie obişnuiţi cu distanţarea de părinţi sau de persoanele pe care le au ȋn jurul lor. Trebuie să fie asiguraţi că vă ȋntoarceţi iar revederea să fie marcată de un ritual stabilit care să ȋi amintească promisiunea făcută la plecare. Nu vă furişaţi şi nu plecaţi fără să fiţi văzut pentru că cel mic nu va mai avea ȋncredere ȋn voi pe viitor. De asemenea trebuie să ȋȋ lăsaţi cu un obiect personal care să ȋi ajute să suporte despărţirea mai bine.

 

Ȋntr-o lume ȋn care ne ȋndepărtăm tot mai mult de valorile familiale şi părinţii sunt plecaţi majoritatea timpului, când revin acasă nu stau cu copii pentru că sunt prea obosiţi, nu discută cu aceştia, nu le povestesc ce au făcut la muncă şi cu cine s-au ȋntâlnit. Nu ȋi ȋnvaţă să ȋşi ȋmpărtăşească experienţele, nu ȋi ȋnvaţă că fiecare persoană trebuie să fie independentă şi că face parte dintr-o comunitate.

 

Anxietatea de separare este ȋntâlnită şi la preşcolari, cel mai des este atunci când copilul intră ȋn prima săptămână de grădiniţă, când apare un nou membru ȋn familie, când apare un divorţ sau când cineva este bolnav.

 

Exemplu:

„Sofi a ȋnceput grădiniţa. Prima zi, a fost plină de ȋncărcătură emoţională, atât pentru părinţi, bunici, cât şi pentru ea. Păşeşte ȋn sala de clasă timidă, mereu cu privirea după mama ei. Când se ȋnchide uşa ȋncepe să plângă, să se tăvălească pe jos şi să strige după mama ei:,, Mami, mami…Vreau la mami. Unde eşti?’’

 

A doua zi fetiţa nu vrea să meargă la grădiniţă, plânge fără oprire şi spune că vrea să stea cu mama ei:,, Nu vreau la grădi, vreau să stau cu tine’’.

Mama ȋncepe şi ea să plângă şi să ȋi spună că nu are cum să rămână acasă, ea trebuie să meargă la grădiniţă. Comportându-se astfel, mama ȋi transmite fetiţei şi mai mult sentimentele de nesiguranţă şi teamă.

 

După o săptămână de epuizare fizică, mama conştientizează că nu este normal să se comporte ȋn această manieră. Ȋn weekend mama ȋi spune fetiţei o poveste, ȋncercând să ȋndrepte situaţia şi să o pregătească pentru săptămâna ce va urma. Ȋn acelaşi timp, mama ȋi promite că ea va veni să o ia de la grădiniţă când se va termina programul şi apoi vor petrece timpul ȋmpreună, căci, şi mami va fi acasă.

 

Săptămâna ȋncepe cu puţine suspine: „Dar mami…, eu vreau să stau cu tine..”, ȋnsă mama ȋi spune că o ȋnţelege, dar la grădiniţă ea va ȋnvăţa să ȋi facă mamei o felicitare, să cânte şi să spună poezii, iar mama o va lua apoi acasă, şi când vor ajunge, vor hrăni căţelul şi apoi se vor juca ȋmpreună.

 

Acum Sofi merge cu ȋncântare la grădiniţă şi ȋn fiecare zi ȋi spune mamei ce a ȋnvăţat.”

 

Ȋn concluzie, mulţi părinţi se confruntă cu anxietatea de separare a copiilor atunci când sunt nevoiţi să plece de lângă ei, dar, ȋntotdeauna trebuie să aibă o atitudine constantă şi să gestioneze situaţia corespunzător: să responsabilizeze copilul, să le dezvolte abilităţile sociale, să se ţină de promisiuni, astfel ȋncât ei să nu experimenteze sentimentul dureros de abandon.

 

Psiholog,

Manea Mirela