Când alegi să te implici, descoperi că binele se învață, se simte și se dă mai departe.
În cadrul proiectului „Construim împreună un viitor mai bun”, tinerii voluntari cresc împreună cu comunitatea și învață ce înseamnă empatia, responsabilitatea și prietenia adevărată.
Astăzi, Antonia I. ne povestește cum a fost pentru ea această aventură frumoasă.
„Proiectul „𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗺 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆ 𝘂𝗻 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿 𝗺𝗮𝗶 𝗯𝘂𝗻” a fost pentru mine o experiență minunată, începând cu „Atelierul Creativ” și continuând cu „Ziua Jocului” și „Cafeneaua de idei și fapte bune”. Am reușit să acumulez experiență în ceea ce privește lucrul cu copiii, dar am avut și oportunitatea de a afla lucruri noi despre mine și despre oamenii din jur, atât voluntari, dar și personalități de la care am avut foarte multe de învățat.
Este o experiență pe care aș repeta-o la nesfârșit, îmi aduce o mare împlinire faptul că pot aduce un plus în viața oamenilor din jurul meu, dar în același timp pot învăța și mă pot dezvolta.” Antonia I.
Activitățile fac parte din cadrul proiectului „Construim împreună un viitor mai bun”.
Proiectul „𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗺 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆ 𝘂𝗻 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿 𝗺𝗮𝗶 𝗯𝘂𝗻” este implementat de către Asociația Buna ziua, Copii din Romania și este finanţat prin ,,Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” ediția 6, un program național de susținere a inițiativelor comunitare de educație, dezvoltat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR cu sprijinul Lidl Romania și coordonat în Bârlad de Fundatia Comunitara Bacau.
#FondulPentruUnViitorMaiBunInComunitati #Fondul6
#Educatie #ComunitatiDeFond #SchimbariDeFond #IdeiDeFond #FapteDeFond
