Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Spanish ES

Dezvoltarea emoţională a copilului

Lecţia pe care am ȋnvăţat-o de la părinţii mei şi pe care o continui ȋn familia mea vreau să o ȋmpărtăşesc cu voi, dragi părinţi, printr-un text minunat pe care l-am citit nu de mult şi care este edificator ȋn dezvoltarea socio-emoţională a copiilor dvs.

,,Pe măsură ce cresc, te rog:

Înţelege că mă schimb foarte repede:

Trebuie să fie greu să ţii pasul cu mine, dar încearcă.

Ascultă-mă şi dă-mi răspunsuri scurte şi clare la întrebări:

Atunci, îţi voi arăta ce gândesc şi ce simt.

Răsplăteşte-mă pentru că îţi spun adevărul:

Atunci nu voi mai fi tentat să mint.

Spune-mi când fac greşeli şi ce am de învăţat din ele:

Atunci pot să accept că sunt bun, chiar când fac o boacănă.

Acordă-mi atenţie şi petrece timp cu mine:

Atunci, voi crede că sunt important şi valoros.

ceea ce vrei tu să fac eu:

Atunci, am un bun model de urmat.

Ai încredere în mine şi respectă-mă:

Chiar dacă sunt mai mic decât tine, am sentimente şi nevoi, ca tine.

Laudă-mă şi apreciază-mă:

Atunci mă voi simţi bine şi voi dori să continui să-ţi fac plăcere.

Ajută-mă să explorez interesele, talentele şi potenţialul meu specific:

Ca să fiu fericit am nevoie să fiu eu însumi şi nu tu sau cineva care vrei să fiu.

Fii un individ original şi creează-ţi propria ta fericire:

Atunci mă poţi învăţa acelaşi lucru şi pot trăi o viaţă fericită, de succes şi deplină.

Îţi mulţumesc că mă ai şi te sacrifici pentru mine.

Te iubesc.

(Modificat după Hellen Rothschild – 1991, preluat din Copilul nostru, Sănătatea optimă de-a lungul vieţii” de Marin GH. Ciobanu, 2002)

 

Copiii ȋnvaţă să-şi exprime emoţiile de la părinţi. Aceştia ajută copilul să se dezvolte prin felul în care dau atenţie unor emoţii (bucurie) sau le ignoră pe altele (tristeţea).

,,Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor. Ȋn acest creuzet intim, ȋnvăţăm să recunoaştem atât emoţiile proprii cât şi reacţiile celorlalţi la emoţiile noastre; cum să gândim aceste emoţii şi cum să ne alegem reacţiile; cum citim şi ne exprimăm speranţele şi temerile. Această şcoală emoţională nu ȋnseamnă doar ceea ce spun părinţii copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei, ea presupune de asemenea modele oferite de părinţi ȋn ce priveşte felul de a-şi trata propriile emoţii şi cele care apar ȋn relaţia soţ-soţie.” (Daniel Goleman, 2002)

Încă de la naştere, fiecare copil are nevoie de o legătură emoţională cu un adult care să-l iubească şi să îi poarte de grijă. Ataşamentul creat între părinţi şi copil contribuie la echilibrul său emoţional din următorii ani. Masajul, sărutul, îmbrăţişările, legănatul şi alintatul oferă comfort şi sunt o necesitate umană de bază pentru dezvoltarea fizică şi emoţională, ca apa şi hrana. Dezvoltarea socială şi emoţională a copilului mic este esenţială pentru modul ȋn care va creşte şi va evolua. Dacă abilităţile motorii şi creşterea se dezvoltă natural, dezvoltarea socio-emoţională necesită ajutorul părinţilor. Ei sunt principalii responsabili de formarea copilului ca individ, mai ales la vârste foarte fragede, urmând apoi cadrele didactice. Competenţele socio-emoţionale dobândite de copil reprezintă abilităţi de viaţă fără de care copilul nu ar avea o dezvoltare armonioasă, necesară unei bune adaptări la viaţa de adult.

Inteligenţa emoţională îi ajută la succesul şi fericirea ca adult. Exista trei abilităţi importante care compun inteligenţa emoţională şi care pot fi educate ȋncă din copilaria mică: ȋnţelegerea emotiilor se referă la capacitatea de a identifica şi denumi corect stările emoţionale, atât proprii, cât şi pe cele ale celorlalti, dar şi la capacitatea de a face discriminări fine ȋntre intensităţi diferite ale aceleiaşi stări emoţionale. Această abilitate ȋncepe să se dezvolte mai ales dupa 4-5 ani, după ce, din punct de vedere neurologic, copilul a atins pragul de maturitate necesar pentru a ȋnţelege ce gândesc alte persoane din perspectiva lor personală; exprimarea emoţională include manifestarea emoţiilor prin comportamente non-verbale (mimică, gestică, etc) şi verbale (utilizarea cuvintelor potrivite, tonalitatea şi modularea limbajului pentru a exprima corect starea emoţională ); autoreglarea emoţională constă ȋn dezvoltarea capacităţii de autocontrol a emoţiilor, astfel ȋncât comportamentul copilului să fie adaptat la cerinţele vieţii sociale. Aceasta este o abilitate care se ȋmbunătăţeşte odată cu vârsta şi care ȋncepe să devină vizibilă treptat abia după 5-6 ani.

Dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale se realizează progresiv, pe măsură ce copiii cresc, oferindu-le contexte adecvate de ȋnvăţare şi exersare a lor, modele de exprimare a propriilor emoţii şi de rezolvare a problemelor emoţionale personale. Este foarte important să avem ȋntotdeauna răspunsurile potrivite care să-i ajute să ȋşi ȋnţeleagă emoţiile şi să le gestioneze.

Modul în care adulții discută problemele legate de emoții poate transmite sprijinul și acceptarea lor și poate contribui la constientizarea de către copil a diferitelor stări emoționale pe care le experimentează. De exemplu: copiii crescuți de părinți ce promovează discuții despre experiențele relaționate cu emoții este mai probabil că își vor comunica propriile emoții și vor manifesta o mai bună înțelegere a emoțiilor celorlalți. Exemplu: copiii crescuți de părinți care sunt adepții ideii că emoțiile, în special cele negative, nu trebuie discutate deschis, pot induce copiilor ideea că emoțiile nu trebuie exprimate, ceea ce afectează capacitatea de reglare emoțională a acestora.

În cadrul interacţiunilor zilnice, copiii îşi dezvoltă şi optimizează abilităţile socio-emoţionale. Ei învaţă: abilităţi necesare pentru a lega prietenii (de exemplu cum să se alăture altor copii care se joacă, cum să ceară şi să împartă jucăriile, cum să ofere ajutor altora, cum să îşi ceară scuze etc.); să îşi înţeleagă emoţiile – să identifice şi numească emoţiile proprii şi ale celorlalţi, să le lege de contextele în care apar în mod tipic (de exemplu bucuria la primirea unui cadou, supărare atunci când ne doare ceva etc); să îşi gestioneze furia (învăţând să şi-o conştientizeze şi să folosească metode simple pentru a şi-o controla);  să îşi rezolve problemele apărute în interacţiunea cu ceilalţi (să îşi definească problema, să caute şi să aleagă soluţii adecvate).

Pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte inteligenţa emoţională trebuie să îi familiarizam cu lucruri pozitive, să le canalizăm atenţia către oameni pozitivi, către fapte pozitive, să îi învăţăm să observe consecinţele unor atitudini negative, să îi obişnuim să se autoevalueze corect, să îi convingem că este necesar să îşi ceară scuze sau să îşi recunoască greşeala, să ştie că este nevoie să spună „Multumesc!” atunci când este cazul, să îi obişnuim să fie toleranţi, să dea ajutor, să facă lucruri utile şi plăcute, să petreacă timp în locuri care le plac, mai ales în mijlocul naturii.

De aceea dragi părinţi fiţi liantul ,,copiilor voştri care vor ȋnvăţa să se uite la stele”    (Marian Ch. Ciobanu, 2002).

Psiholog,

Manea Mirela

 

Bibliografie:

  • Goleman – „Inteligența emoțională”, ed. Curtea Veche, București, 2008.
  • Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander – ,,Inteligenţa emoţională ȋn educaţia copiilor, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002.
  • Marian Gh. Ciobanu – „Copilul nostru”, ediţia a II- a din „Sănătatea optima de-a lungul vieţii”, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002.
  • Pătraşcu Diana-Andreea, Tocan Monica – ,,Ghid de bune practice – Copii fericiţi-adulţi de success. Inteligenţa emoţională se ȋnvaţă”, Ed. Sfântul Ioan, 2017.
  • Roco – „Creativitate și inteligență emoțională”, ed. Polirom, București, 2004.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *