Căsuța cu Jocuri de sub Copac

Asociaţia Bună Ziua Copii din România implementează proiectul Căsuța cu Jocuri de sub Copac, nr. contract 10705/23.07.2021, finanţat prin Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes local pentru anul 2021, domeniul social, în perioada 1 august – 15 noiembrie 2021.

Valoarea totală a proiectului este de 25.080 lei.

Valoarea finanţării acordate de finanţator este de 20.000 lei.

Valoarea contribuţiei beneficiarului este 5080 lei.

În cadrul proiectului, 40 de copii aflați în situații de risc vor participa la activități de învățare non-formală (activități de învățare prin joc, jocuri de rol, activități de socializare, ateliere de lectură), care vor avea drept scop dezvoltarea de abilități necesare vieții: respect și stimă de sine, comportament responsabil, comunicare și relații interumane, lucru în echipă, respectarea de reguli, deprinderi igienice de bază, etc.

Obiectivul principal al proiectului vizează îmbunătățirea calității vieții pentru 40 de copii din municipiul Bârlad și comunele Puiești și Pogana, proveniți din familii defavorizate, cu vârste între 4 și 8 ani, prin suport social, emoțional și educațional care să contribuie la incluziunea lor socială.

 

Pentru detalii suplimentare:
Alina Ciortescu, manager proiect,  telefon 0787438786
Mihaela Andreea Hanganu, coordonator voluntari, telefon 0771286593

 

            Proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Vaslui

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − 4 =