10 pentru educație la final

Încheiem Campania noastră cu două personalități pe care inițiala numelui le plasează , în ordine alfabetică, la sfârșitul albumului  „10 pentru educație”: dl. Ciprian Vîntdevară și dna. Mihaela Zanoschi.

Dl. Vîntdevară este un specialist în domeniul astronomiei cu rezultate remarcabile în activitatea pe care o desfășoară; dumnealui este „omul care a descoperit o stea” (titlu din presa locala) dar și  cel de al cărui nume se leagă Planetariul și Observatorul astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan”, Bârlad.

 

Dna. Zanoschi este directorul executiv al asociației „Bună Ziua, Copii din România”, asistent social de profesie, al cărui profesionalism a fost confirmat anul acesta prin acordarea distincției „Asistentul social al anului” în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială 2016. Un profesionist cu un C.V. impresionant, dna. Zanoschi este, dincolo de toate, un om integru, perseverent și dedicat pentru care nu există niciodată „destul sau prea mult în a face bine semenilor săi”.

 

Mulțumim celor 10 personalități prezente în albumul „10 pentru educație” și în broșura „Facem echipă pentru educație” pentru efortul, implicarea și exemplul oferit. Atât dumnealor cât și dumneavoastră, celor care ați urmărit Campania noastră de-a lungul celor 5 săptămâni, vă dorim să aveți în continuare multe lucruri frumoase de realizat și împărtășit!

Fie ca sărbătorile ce vin să vă găsească sănătoși, voioși și puși pe fapte bune!

La mulți ani!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

1 × two =