Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Spanish ES

Ȋmpreunǎ reușim!

Anual, pe 2 aprilie sărbătorim Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului pentru a evidenția nevoia de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism, astfel încât să poată duce o viață integrată în societate. Marcarea acestei zile ȋși mai propune să atragă atenţia, în special părinților, asupra acestei tulburări de dezvoltare, a simptomelor şi manifestărilor, pentru a fi depistată timpuriu la copii. Autismul este o tulburare de dezvoltare, de natură neurobiologică, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relațiilor cu cei din jur. Primele semne care pot indica o tulburare de spectru autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. Nu îşi caută mama cu privirea, nu se uită după obiectele care se mişcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu râde şi nu rosteşte niciun cuvânt. Există însă şi situaţii în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate abilităţile necesare vârstei sale: merge, vorbeşte, interacţionează, iar brusc, în jurul vârstei de 2 ani, îşi pierde toate aceste achiziţii.

Astăzi, 2 aprilie 2020,  mai mult ca oricȃnd, gȃndurile și susținerea noastră se ȋndreaptă către fiecare, părinți și copii deopotrivă. Este ziua voastră, a copiilor speciali, cu părinți speciali care luptă, alături de specialiști ȋn procesul de recuperare.

Absența de la terapiile specializate, care are la bază pandemia de la nivel global, trezește stări de anxietate și neputință, stări care se pot manifesta printr-o creștere a comportamentelor necorespunzătoare:  agitație, furie, frustrare, hetero și auto-agresivitate. Această influență negativă poate determina chiar și regresul unui copil care a depus eforturi mari pentru a se recupera.

Dragi părinți, trebuie să le explicați de ce stau ȋn casă și de ce nu mai fac activitățile obișnuite, explicații adaptate fiecăruia ȋn parte (fie că le vorbiți sau că le desenați). Ei sunt obișnuiți cu o rutină zilnică și cu un program bine stabilit și dacă se produce o schimbare ȋn programul lor, comportamentul se modifică (apar din nou stereotipiile, fixațiile, auto și hetero- agresivitatea) pentru că nu pot gestiona situațiile neprevăzute.

Trebuie să ȋi ascultați, să ȋi ȋnțelegeți și să le fiți alături. Stim că este greu, veți ȋntȃmpina dificultăți, dar ȋnainte de orice comportament pe care ȋl adoptați, este acea ființă minunată care vă face viața, cu bune și cu rele, mai frumoasă. Apelați la toleranță, la acceptare și la gȃnduri raționale ,,nu este nimic dacă am greșit, pot face mai bine a doua oară’’. Este mai important ceea ce vede copilul că faceți dvs, este mai importantă relația pe care o construiți acum, cȃnd veți petrece și mai mult timp ȋmpreună.

De aceea, petreceți un timp de calitate și structurați foarte bine activitățile pe care le desfășurați ȋmpreună cu el. Ȋncepeți ziua cu activități ce vizează dezvoltarea deprinderile de viață independentă (să se spele singur pe dinți, să se spele singur pe mȃini și pe față, să se ȋmbrace singur, să ȋși facă singur patul, să ȋși strȃngă jucăriile din cameră, să ducă hainele murdare la coș etc).

Continuați cu implicarea copilului ȋn activitățile casnice, ȋmbinȃnd astfel și dezvoltarea motricității (să pună masa, să spele cana și farfuria, să aspire, să pună la loc, să vă ajute la tăiatul legumelor cȃnd preparați mȃncarea sau la spălatul fructelor etc).

Este foarte important să nu faceți ȋn același timp mai multe activități ci să le structurați și să le faceți pe rȃnd pentru a putea ȋnțelege ceea ce ȋi cereți. Dacă nu ȋnțelege ce are de făcut, ȋmpărțiți activitatea ȋn mai multe etape. Cuvȃntul cheie pentru orice acțiune pe care o faceți este ,,structurare’’.

Nu uitați că orice copil este copil și că are nevoie și de joacă și de activități de mișcare. Sunteți ȋmpreună, sunteți mai puternici și puteți realiza multe jocuri de relaxare, ȋn care copilul să ȋnvețe să respecte regulile de grup (să ȋși aștepte rȃndul la un joc, să ȋnceapă un joc, să ȋmpartă și să primească).

Ȋmpreună vom reuși să trecem și peste această etapă, transmite-ți copilului ȋncredere și TOTUL VA FI BINE!

 

 

Psiholog, Căsuța cu Jocuri pentru Copii cu Autism,

Mirela Manea

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =